9
Mai
2011
Mai
2011
11
Iunie
2010
Iunie
2010
Fenomenul ” în rând cu lumea ” (1)
În copilărie deseori auzeam părinții mei spunând, că este important să fii în rând cu lumea . În mintea mea de copil îmi închipuiam că undeva se face un rând mare și cine nu dovedește să se aranjeze în acel rând - gata! s-a zis cu el. Părinții mei aveau în vedere de fapt : să fii harnic, să-ți crești copiii cu grijă, să sărbătorești când se sărbătorește , să lucrezi atunci când se lucrează. Mai pe scurt : să fii om de treabă.
Copil nu mai sunt demult , însă treaba asta cu “rândul” nici acum n-o prea înțeleg. Să vedeți ce fel de rând se face acuma :de lucrat nimeni nu te obligă , însă să sărbătorești este o “datorie sfântă “. Să luăm de exemplu ziua onomastică . Dacă n-o sărbătorești, chiar “nu ești în rând cu lumea”,așa că ai sau n-ai cu ce ,dar trebui să sărbătorești , altfel te pomenești cu casa plină cu oameni și masa goală , fiindcă acum e o tradiție de a veni la sărbătorit “nou-născutul” nepoftit. Da’ cum la moldoveni să fie masa goală?! Doamne ferește! Omul nostru ține post negru un an întreg , dar când îi trăsnește o zi de naștere strașnică cu o masă încărcată cu felurite feluri care mai de care ,de-a noastre și de import , băutură muuuultă,variată, tare . Ce contează că a doua zi mai toate personajele prezente la sărbătoare vor umbla cu “capul subțioară” și cu “pancreasul în mână”, iar sărbătoritul va arăta de parcă “a fost violat de tren” . Sărmanul , acum încearcă și el să analizeze- a reușit să-și acopere cheltuielile sau ” i-a ieșit pe ochi” ziua de naștere. Mai des întîlnită este a doua variantă. Ei da ce contează,și-a făcut datoria și-i “în rând cu lumea “…
Copil când eram nu prea îmi sărbătoream ziua de naștere, în schimb îmi sărbătoream ziua numelui . Este într-o zi cu a tatălui meu. Din ajun mama gătea răcituri,fiindcă mergeau la muncă în fiecare zi,în perioada aceea erau interzise sărbătorile religioase . Seara invitau cumătrii și vecinii,mama aranja pe masă răciturile,brânza de oi și ce mai era prin gospodărie,tata avea grijă de ulciorul cu vin. Nu se bea mult, mai mult se discuta , se glumea.Toată muzica era doar vocea puternică a tatei , dar era deajuns să încingă lumea la dans… Mă trezeam pe la o bucată de noapte , patul îmi era plin cu daruri , din odaia vecina se auzea vocea melodioasă a tatei… erau cele mai fericite zile de naștere pe care le-am avut vreodată…
Nu mă simt atât de bătrână ca să zic : cândva totul era bun iar acum totul e rău .Vreau doar să spun că este regretabil că prin viața materială ne pierdem sufletul și valorile . Moldovanul întotdeauna a fost și va rămâne un om inimos - știe să muncească , sărbătorește cu suflet , iubește cu pasiune . Însă, din păcate, ca să se trezească la o viața mai bună e nevoie să cadă destul de jos…Eu sper că suntem la treapta finală și în curând aș putea scrie “fenomenul trezirii”… Va urma…
2
Iunie
2010
Iunie
2010
Fenomenul științelor de Carte
Cu riscul de a nu putea fi înțeleasă de unii, am să încerc să scriu acest fenomen. Să analizăm câtă știință se face în școlile noastre. Științe multe, dar în final în capul elevului cunoștințe rămân puține,la unii ele nici nu prind deloc.Încercați odată să numărați câte obiecte studiază copilul dumneavoastră la școală.Multe.Și pentru ce? Să fie destul de inteligent când va spăla veceele sau fundurile europenilor înstăriți. Mai dă cu teul o dată, mai recită un fragment din Goethe, mai dă cu mătura își mai aduce aminte și de Shakespeare. Spuneți-mi vă rog de ce i-ar trebui copilului meu să studieze structura nervului în longitudional și transversal când ea nu știe la o simplă durere de cap ce să facă. De ce nu s-ar încuraja preferințele copilului? Dacă cuiva îi place mult matematica , de ce i-ar trebui obligator să scrie esee,compuneri,să studieze viața unor scriitori.Pentru acest copil este timp pierdut.Tot așa putem vorbi despre un copil căruia îi merge bine vorba,poate să scrie frumos,ar putea fi în viitor un mare om de artă,dar în loc să-și perfecteze talentul,trebuie să rezolve ecuații cu integrale și probleme la fizică cu “forță”, “tensiune” și … aiureală. Mai departe merge la universitate.Și aici e curată aiureală,numai că e pe bani,și totul este legalizat prin contract.După terminarea studiilor studentul merge direct la …. piață,dacă mai sunt locuri și acolo,dacă nu- atunci direcția Nr.1 - peste hotare…direct în serviciul sanitar…pentru asta și-a fărmat mințile 5 ani. Cine-i vinovatul? Noi, cei maturi care permitem așa să se întâmple.Cu fiecare schimb de guvernare se produc schimbări și în învățământ,fiecare ministru proaspăt plămădit vrea să arate că el îi mai “cineva decât cineva” și mai introduce niște “sofisticări”,adică vreun obiect adăugător , care nu prea pricepi la ce ți-ar folosi în viață , scris într-un limbaj atât de sofisticat-trăsnit,încât fără dicționarul explicativ n-o scoți la capăt.
Limbajul manualelor - o temă aparte.Sunt scrise într-un limbaj înțeles de naiba știe cine numai nu de copii…În Marea Britanie liceenii studiază doar 4 obiecte. Au copii mai proști ca ai noștri? Nu. Dar mai fericiți ? Sigur că da… Toți copii se nasc absolut perfecți. Devin mai puțin buni datorită nouă , maturilor.E timpul să ne trezim (iar cine nu poate - să se trăsnească cu capul de pereți până-i va dispărea moleșala), să privim în ochii copiilor noștri,ei au nevoie de noi spiritual nu doar material. Cine îi va înțelege mai bine decât cei care le-au dat viață ? Să fim împreună la toate încercările vieții. Dumnezeu ne-a dat copii atât de minunați,să nu pierdem acest dar!
lena 
Uncategorized 
1 Comment »
30
Mai
2010
Mai
2010
Fenomenul Eurovisionului
Despre Eurovision n-a vorbit astăzi numai cel căruia i-a fost lene.De obicei privesc acest concurs mai mult ca pe un spectacol.Ceva îmi place, ceva mă dezgustă.Și anul acesta a fost la fel,numai că mi-a rămas o dezamăgire.Nu-i vorba de piesa câștigătoare și nici de prestația concurenților noștri.Eu cred că ei s-au prezentat suficient de bine,numai că acest concurs este ca un joc de cărți - depinzi de jucătorii vecini.Anume asta m-a dezamăgit.Mai înțeleg Rusia și Ucraina să nu ne prea bage în seamă,suntem niște vecini sărăcuți,mici la stat și firavi la făptură. Dar România….? Suntem același neam, vorbim aceeași limbă ,posibil cândva stră….străbunii noștri au luptat împreună alături de Marele Ștefan și tot împreună și-au plâns durerea.Pentru mine în viața contează mai mult gestul decât însăși fapta.Cele 2 puncte matematic nu hotărau practic nimic… în schimb nu lăsau în inimile noastre atâta deșertăciune.Poate credeți că prea politizez, dar lucrurile mici fac lucrurile mari.Eu, totuși cred că românii simpli ne-au votat,dar punctele le-au pus juriul….
lena Uncategorized 1 Comment »
13
Mai
2010
Mai
2010
Fenomenul simbiozei (sau al vulpii)
Simbioza din câte țin eu minte de la lecțiile de biologie este conviețuirea împreună a doua specii de vietăți absolut diferite.Întâmplarea aceasta se mai întâmplă și acum la casa mea părintească .Sunt de baștină dintr-un sătuc care nici nu este indicat pe harta Moldovei,totuși,pot să mă mândresc că am fost consătean cu Mihai Dolgan . Casa noastră este situată ceva mai departe de marginea satului,într-un loc deschis.În ea locuiește maică-mea: singură.Noi (suntem trei copii la părinți)ne-am cărat din sat să ne căutăm norocul. N-aș spune că l-am găsit , dar nici în sat nu era de rămas.Tata ne-a părăsit și el acum câțiva ani,a plecat în lumea celor drepți . A rămas mama să se lupte singură cu infinitul care o înconjoară . Iarna mai ales,când seara se lasă o liniște de paradis , infinitul acesta îți pare și mai adevărat . Ceea ce am să vă scriu mai jos m-a făcut să mă întreb :au animalele numai instinct sau poate au și puțin intelect ? Într-o seară maică-mea se dusese să-și sloboadă din beci puțin vin , că moldovanu’ o vară muncește în vie ca să-și poată permite în serile de iarnă să se îndulcescă din nectarul ei . Ceea ce găsise împrejurul beciului o făcuse să între într-o dilemă profundă , erau o mulțime de capete de păsări care mai de care . Mergând după urmă a găsit și musafirul nepoftit . Pe beci își făcuse vizuina o vulpe . Se plîngea toată mahala că le dă târcoale o vulpe,dar la noi nici o dată nu s-a înfruptat . Era cu obraz vulpea , probabil i-a fost oarecum să se înfrupte cu găinile mamei,și așa și-a făcut casă neautorizat . Câte n-a încercat sărmana mama mea să facă ca să scoată musafirul de pe beci , dar degeaba , vulpea s-a împrietenit chiar și cu câinele și se jucau împreună . Și-a crescut puii și a plecat vara trecută.Iarna aceasta povestea s-a repetat . Încă mai este,n-a plecat..Întâmplarea aceasta mă face să mă minunez de inteligența naturii. Ce o împiedica pe vulpe să mănânce găinile gospodăriei , care alergau nestingherite la doi pași de ea? Probabil că o socotea pe maică-mea parte din familia ei, iar la animale familia este viață (nu bani și moștenire ca la oameni) .Vulpea mai este și acum,probabil își va crește puii și va pleca și la iarna viitoare poate că iar se va repeta simbioza dintre maică-mea , găinile și vulpea inteligentă.
2
Mai
2010
Mai
2010
Fenomen geografic
Știe cineva din noi de ce nație suntem ? Chipurile suntem moldoveni, da’ cine bagă mâna în foc că asta suntem? Multe nații s-au primblat pe pamântul nostru,unele chiar și s-au oprit să se hodinească , și aici au rămas pentru mai mult timp, ba chiar au uitat să plece. Da, multă lume istorica a dat pe aici, da’ cineva tot n-a fost pe la noi . Și-mi pare rău,tare bine avea să ne fie : Japonia am avut în vedere. Ne asemănăm foarte mult:teritoriu nu prea mare,bogății subpământene-ioc,principala bogăție - pământul fertil și brațele omului muncitor. Taman ca la noi, numai ca ei mai au încă ceva - și-au ales o conducere care se pricepe să-i conducă. Ei da’ închipuiți-vă că cîndva demult, totuși, contopirea(sau cotropirea, ce contează) se întâmpla și ce era să fie:aveam să ne numim poate că… japoveni,costumul național avea să fie format dintr-un halat,opinci și căciulă țurcănească,mâncarea tradiționala cred că era să fie măliga cu pește congelat (adică sushi),mâncate cu bețele,iar la horă ieșeam cu săbiile…Pare ceva de-o groază comedioasă,dar totuși n-avem să murim de foame,copiii noștri n-aveau să crească singuri,părinții lor n-aveau să plece la dracu’ în praznic să caute vântul care nu-i ,și totuși găsindu-l (de moldovan încă nimeni nu s-a ascuns),să-l pună într-un burduf găurit și acasă să ajungă tot în starea în care a pornit…Dacă în Japonia lumea ar trăi atât de rău ca la noi, conducerea țării ar ieși în centrul capitalei și în mod solemn și-ar face harakiri(la dânșii un fel de sinucidere permisă de religia veche). Ai noștri demnitari tot se chinuie și se stresează sărmanii,dar în religia noastră până când nu este ”dezlegare la sinucidere” și așa că îndură sărmanii așa cum pot. Da, păcat că Moldova nu s-a măritat cândva cu Japonia, fie și pe nevrute(parcă cu ceilalți a fost pe vrute),poate că acum aveam eu să am ochii ca cheutorile,dar câtă lume fericită aveam să văd în jurul meu… În acest fenomen cam am dat-o în “povești cu zmăul”,sper să fi fost înțeleasă,îmi place să visez atât cât am inimă și-mi aparține.Un moldovan, indifirent ce s-ar întâmpla tot o să viseze la mai bine, sentimentul acesta încă nimeni nu ni l-a putut lua… va urma…
29
Aprilie
2010
Aprilie
2010
Fenomen scurt moldovenesc
O dat Domnul și-am scăpat de parade perverse,totuși moldovanul nostru(bărbatul) incă nu-i gata să fie atât de ”liber”. Unde nu-i mai bine decât alături de nevasta caldă și finuță , nepăroasă , fără mustață cu toate rotunjirile trupești date de natură ?! Da’ cum o pacoste nu vine singură , avem altă nevoie : multstimații noștri demnitari au cam început să se perverseze - iși cam leapădă lenjeria murdară și o aruncă unul în altul și ar fi bine și liniște dacă doar ar pasa-o,dar ei o izbesc cu dispreț și egoism . Cele mai multe ”trofee” le-a primit domnul președinte,urmeaza să vedem pasa de răspuns al dânsului . Și spuneți vă rog ce să facă sărmanul om simplu , care din leafa sa ”revazută” și ”ajustată” cu ajutorul majorării tarifelor și taxei călătoriei n-a reușit să-și procure măcar o pereche de chiloți ”colhoznici”?!…Și-i mai cârpește și el și mai speră că cândva s-a termina ”perversiunile” mai Marilor noștri.
25
Aprilie
2010
Aprilie
2010
Fenomen trist
Cineva din colegi imi spunea zilele acestea despre un caz. Eu personal n-am citit in presă , nici la televizor n-am privit,dar sa va descriu cazul care m-a facut sa scriu pe blog. Cica, in presă era scris despre un caz, cum o moldoveancă în varstă a salvat viața a trei italieni.Femeia a suportat un accident cerebral și se afla în comă , într-un spital din Italia . Feciorul său tocmai își perfecta actele ca să plece la ea . Nu-și văzuse mama de câțiva ani, când îl sunase din Italia. I-au propus să doneze organele mamei pentru transplant.A acceptat,nu știu cu bani sau fără , dar mai târziu presa avea să scrie “o moldoveanca a salvat viața a trei italieni”. Când am spus că n-aș putea proceda ca și feciorul acestei femei,mi s-a dat de înțeles că sunt cam egoistă , oricum organele ei după autopsie aveau să fie aruncate . Poate că e așa,dar mai știu sigur că de la donator organele donate se recoltează când pacientul este în moarte clinică, adică încă mai suflă, dar înapoi nu poate fi întors… Si totuși, el mai are suflet în dânsul . Oare nu merită acest suflet să plece cand vrea și nu cu forța…Sigur că mulți n-au sa fie de acord cu mine ,dar creștinul din mine încă nu-i de acord cu așa rânduială.
21
Aprilie
2010
Aprilie
2010
Fenomenul “ducă-se pe pustii”
De ce așa denumire vedeți mai departe.Bunica mea când trăia spunea vorba asta când vroia să definească ceva ieșit din comun, de strașnic.Ultimele zile tare mare atentie se atrage la doua lucruri: inchiderea lui Gumeniță în pușcărie și viitoarea paradă a gaylor.Pe Gumeniță nu-l mai judec, săracu’, urgent i s-au depistat tocmai șapte boli,dacă era un bou murea demult.Voi vorbi despre al doilea eveniment.Mai daunăzi intrasem pe blogul unuia care apăra cu mare înflăcărare drepturile gaylor,i-am lasat un comentariu mai iute și mi-am aprins paie în cap: tipul chipurile era o “ea” și m-a dat cu comentariile și el(sau ea) și toată turma lor de proști bolnavi.Eu chiar nu-i înțeleg pe așa tip de oameni, chipurile îs sănătoși , dar numai a sănătoși nu seamana.Ei bine , sunt cum sunt , da’ la ce le trebuie paradă cu flori,baloane.Am impresia că s-au inspirat din perioada sovietică , le mai lipsesc cravatele roșii si placatele “traiască comunismul”.Eu personal îi socot drept persoane cu psihicul bolnav și atunci de ce nu cer parada alte categorii de bolnavi (de epilepsie,schizofrenie sau Dawn).M-ar interesa cum se face o paradă - gay în Iran , Palestina sau Arabia Saudită - se face : ori cu sacu’ în cap ori cu ștreangul in gât.Nu am nimic cu ei atata timp cât se comportă ca niște oameni normali , dar să-și afișeze dedesupturile , nu prea accept . Toata viata biologica pe pamant este de gen masculin și de gen feminin , pe asta se bazează existența omului … Cred că se poate vorbi la infinit dar am să spun cum ar fi spus bunica-mea:”ducase pe pustii,bată-sai Dumnezeu”…. Pe bloguri gayste nu mai intru,nu de alta dar dacă nu vrei să te crape porcii nu te băga in tărâțe….
29
Martie
2010
Martie
2010
Fenomenul berzelor
M-a impresionat mult reportajul de la PRO-TV, despre cele două berze, care se reîntâlnesc în fiecare an în aceiași zi și la aceeași ora.Ce-i acesta - sentiment sau instinct? Ca lucrător în biologie pot să spun la sigur că păsările ca și toate animalele posedă doar instinctul,dragostea fiind dată doar ființei supreme - Omul. Privind la aceste berze, aș spune că unii oameni și-au pierdut chiar și instinctul . Unii uită să se intoarcă la cuibul natal chiar dacă se află undeva pe aproape , alții își pierd și instinctul și dragostea chiar și nepărăsind cuibul… Fenomenul berzelor este fenomenul impus moldovenilor de ceva timp de către sistemele de conducere ale țării noastre. Aproape în fiecare familie cineva este plecat în “țările calde”, cu regret , nu fiecare își permite să se reîntoarcă în fiecare an așa cum o face barza noastră.Cine-i vinovatul și cât va dura aceasta nimeni nu poate spune … dacă trăia Nostradamus sunt sigură că și pentru el avea sa fie o dilemă . Ceea ce-i face pe moldoveni să reziste în continuare este anume - dragostea față de familie . Dragostea părintească este totuși sentimentul suprem în tot universul…. Va urma…
